Înainte de tine nu eram perfectă. Dar încercam să fiu. Pentru mine. Pentru alții. Pentru alții crezând că voiam să fiu perfectă pentru mine.
Acum îmi doresc mai puțin să fiu perfectă și mai mult să fiu eu. Îmi pasă mai puțin despre cum mă văd alții și mai mult despre cum mă simt să fiu a ta.
Cu tine îmi place să greșesc. De tine nu mă mai ascund. Aș putea să o fac. Să mă prefac. Ai veni la mine și mi-ai spune că tu vezi dincolo de ce văd ei, dincolo de ce încerc eu să arăt. Fix ce vreau să ascund. Și că acolo vrei să îți faci loc. În cele mai ascunse locuri, cât mai adânc în suflet. Acolo unde ei nu ajung, prin urmare cine să te scoată?
Eu te-aș păstra oricum.
Eu te-aș păstra oricum.
Înainte puneam întrebări acolo unde răspunsurile erau clare.
Cu tine nu e nevoie să pun întrebări. Răspunsurile sunt deja acolo. Și nu mai dor. Cu tine fiecare răspuns vindecă.
Cu tine nu e nevoie să pun întrebări. Răspunsurile sunt deja acolo. Și nu mai dor. Cu tine fiecare răspuns vindecă.
Tu oferi chiar și atunci când ceri, și meriți mai mult decât crezi. Mai mult decât ți-ai fi permis să speri. Te-ai răni pe tine, dacă ar însemna să fiu în siguranță eu, și aici totul e mai mult despre fapte decât despre cuvinte. Doar despre noi.
Tu nu lași loc de îndoieli, și poate că în iubire nici nu există certitudini, dar tu ești aici. De asta sunt convinsă. Și tot aici vei fi, chiar dacă nu rămâi. Nu mă întreba cum, de ce, de ce nu altfel; hai să nu complicăm ce-i simplu. Hai să simțim. Cât mai puternic. Hai să luptăm. Cât mai hotărât. Împreună.
În definitiv, de ce ai putea să mai ai nevoie când ai tot ce ți-ai dorit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu