Ai pierdut tot? Și ce, te așteptai să-ți rămână?

Așteaptă-te să se întoarcă.

Nu când ai tot știi că ai trecut peste. Atunci când simți că ai tot știi că te-ai vindecat. Dacă simți că ceea ce ai e ce-ți dorești, declară-te cel mai fericit om din lume. 

"Tot" e relativ. Poți să te simți la locul tău pe aceeași bancă, cu același om, zile de-a rândul. Să lași aceleași brațe să te cuprindă de nenumărate ori și să mai vrei. Încă o dată. Și de la capăt.  Să-i recunoști mângâierile cu ochii închiși, doar prin cum te-atinge. Prin ce simți atunci când o face și n-ai să mai simți cu nimeni. Sau poți să treci de la om la om, dintr-un pat într-altul și să simți că stai pe loc, dar că nu-ți găsești locul. Ține de tine și de tot ce simți pentru persoana de lângă tine. Sau nu simți. 

Locul tău poate fi oriunde. Oriunde e celălalt, normal. 

Ce credeai, că ai să poți să stai departe?

"Tot" nu e neapărat reciproc. Iar dacă oferi tot pentru că te aștepți să primești la fel în schimb, află că dacă devine târg, nu mai e iubire. Poți să oferi unui om un întreg spectacol de sentimente, niciunul învățat pe dinafară, toate simțite pe viu, fără să  joci vreun rol, fără să porți vreo mască, și în schimb să fii spectator când tu te vedeai în rol principal. Pe care acum îl are altcineva. Depinde de tine dacă rămâi până la final și îi aplauzi fericirea sau nu mai reziști până se lasă cortina. Depinde de tine cum joci teatru. Cu tine sau cu celălalt. Dar dacă o faci cu tine vei ajunge să-ți crezi propriile minciuni. Iar dacă o faci cu celălalt, cine te va mai recunoaște când masca o să cadă? 

Depinde de celălalt dacă se prinde că nu era teatru. Și dacă o face înainte ca alți actori să vă ia locul.

Înainte să fie prea târziu.