Despre suflete pereche, despre regăsiri

Te respir. Te privesc atunci când deschid ochii și te văd 
atunci când îi închid. 

Și te simt când nu mă atingi. Și poți chiar să nu fii aici, tot ești cu mine. 

Dumnezeu, sau cine crezi tu că e responsabil de suflete pereche îți dă, dar doar dacă ești acolo să primești. Și uneori îți mai iei și singur. Sufletul tău pereche n-o să ajungă  la tine ca să rămână oricum l-ai trata, sufletul tău pereche ajunge la tine atunci când ești pregătit să îl tratezi așa cum trebuie. Să-l recunoști. Nici mai inainte, nici prea târziu. Sufletele pereche nu întârzie niciodată, și nici nu se grăbesc, ci ajung exact la timp. Așa că degeaba încerci tu să construiești povești de-o viață cu oameni care își au locul altundeva. Doar nu și l-au găsit încă. 
                                                    @emaaaaa.m

Și să nu crezi că n-o să fie nevoie să lupți. S-ar putea să fie cea mai mare luptă pe care ai s-o dai, cu cea mai mare miză. Dar ghici ce, de data asta nu ești singur. De data asta sunteți doi. Două ființe dintr-un singur suflet. Două jumătăți ale aceluiași întreg. Poți să-i spui cum vrei, dar există o unitate de care n-ai habar dinainte să vă regăsiți. Poate ăsta e și motivul pentru care, atunci când îți întâlnești sufletul pereche, te simți acasă. De parcă-l recunoști dintotdeauna, deși nu l-ai întâlnit de-abia acum. Poate că sufletele pereche se poartă inconștient unul pe altul până în momentul în care se întâlnesc. Iar de atunci încolo, chiar și atunci când se despart, doar temporar, se poartă unul pe altul conștient, fiecare cu un nume în minte. Numele celuilalt. 

S-ar putea să ai momente când vei simți că nu mai poți să mergi mai departe, că mai mult de atât tu n-ai cum să lupți. În astfel de momente el, sau ea, te va strânge în brațe cât să-ți amintești pentru cine lupți. Atât cât să-ți dai seama că luptele dinainte nu te-au obosit, ci te-au întărit, și că lecțiile pe care le-ai tot primit s-au strâns grămadă și că deasupra lor te ridici tu. Iar de acolo de sus, lucrurile se văd altfel: știi exact cine a rămas în trecut, de ce, și că nu se putea să fie altfel, te vezi deja în viitor, dar nu mai ești singur și nici nu te grăbești să fii acolo, ești aici, în prezent, și de mână te ține un om pe care îl porți în suflet.