Dar pe voi, cine vă scrie?

Voi singuri vă scrieți povestea. Voi dați orice titlu. Și tot voi veți alege finalul.

Tu alegi dacă vrei să lași ca suspansul din relația voastră să fie cu cine te mai înșeală azi. Sau ce fel de trandafiri îți mai aduce de data asta ca să-l ierți. Albi? Roșii? Galbeni? Roșii or să tot fie ochii tăi, iar gramul ăla de gelozie din orice relație la voi s-a transformat în tone. La el indiferență pură. La tine o mie și una de întrebări și toate pentru el, dar niciun răspuns, pentru că voi nu mai gândiți de mult la unison. Niciun răspuns, zici? Le-ai primit pe toate când nu ți-a oferit niciunul. Tăcerea e cel mai asurzitor răspuns. Ar fi trebuit să asculți. Ar fi trebuit să nu uiți că dacă îți dai voie să te pierzi în el, îți dai voie să te pierzi pe tine, dar te-ai lăsat purtată de val din nou și din nou, deci să nu te mire că simți că nu mai ajungi la mal.Ți-ai petrecut atâta timp întrebându-te care e vinovatul, încât ai uitat să te întrebi dacă e cineva de condamnat. Oamenii se cunosc, se îndrăgostesc, aleg, ajung să iubească și apoi uită ce-au ales, de-asta uneori oamenii rămân. Rămân în urmă cu iubirea, rămân goluri unde cineva era tot. Iar dacă timpul nu face altceva decât să treacă și să lase totul în urmă, uneori trece și îți lasă o șansă. Să mergi înainte. Alături de alți oameni. Alături de un om doar al tău. Și dacă te-ai pierdut printr-unul, reține că cel mai important e prin cine anume te regăsești. Un om care să te surprindă cu siguranța pe care ți-o oferă și cu răspunsurile pe care le primești fără să fi pus întrebări.

Dacă nu-ți mai găsești locul în povestea de viață a unui om, nu încerca să scrii ficțiune. Să te imaginezi pe tine la brațul lui, în timp ce el a uitat să te mai ia de mână sau să-i aduci aminte că atunci când o făcea, te simțeai a lui. Că simțeai că-i aparții lui mai mult decât ți-ai aparținut ție vreodată. Ce e al tău nu uită. Și mai ales, nu te uită.