💕

Despre suflete pereche, despre regăsiri

Te respir. Te privesc atunci când deschid ochii și te văd 
atunci când îi închid. 

Și te simt când nu mă atingi. Și poți chiar să nu fii aici, tot ești cu mine. 

Dumnezeu, sau cine crezi tu că e responsabil de suflete pereche îți dă, dar doar dacă ești acolo să primești. Și uneori îți mai iei și singur. Sufletul tău pereche n-o să ajungă  la tine ca să rămână oricum l-ai trata, sufletul tău pereche ajunge la tine atunci când ești pregătit să îl tratezi așa cum trebuie. Să-l recunoști. Nici mai inainte, nici prea târziu. Sufletele pereche nu întârzie niciodată, și nici nu se grăbesc, ci ajung exact la timp. Așa că degeaba încerci tu să construiești povești de-o viață cu oameni care își au locul altundeva. Doar nu și l-au găsit încă. 
                                                    @emaaaaa.m

Și să nu crezi că n-o să fie nevoie să lupți. S-ar putea să fie cea mai mare luptă pe care ai s-o dai, cu cea mai mare miză. Dar ghici ce, de data asta nu ești singur. De data asta sunteți doi. Două ființe dintr-un singur suflet. Două jumătăți ale aceluiași întreg. Poți să-i spui cum vrei, dar există o unitate de care n-ai habar dinainte să vă regăsiți. Poate ăsta e și motivul pentru care, atunci când îți întâlnești sufletul pereche, te simți acasă. De parcă-l recunoști dintotdeauna, deși nu l-ai întâlnit de-abia acum. Poate că sufletele pereche se poartă inconștient unul pe altul până în momentul în care se întâlnesc. Iar de atunci încolo, chiar și atunci când se despart, doar temporar, se poartă unul pe altul conștient, fiecare cu un nume în minte. Numele celuilalt. 

S-ar putea să ai momente când vei simți că nu mai poți să mergi mai departe, că mai mult de atât tu n-ai cum să lupți. În astfel de momente el, sau ea, te va strânge în brațe cât să-ți amintești pentru cine lupți. Atât cât să-ți dai seama că luptele dinainte nu te-au obosit, ci te-au întărit, și că lecțiile pe care le-ai tot primit s-au strâns grămadă și că deasupra lor te ridici tu. Iar de acolo de sus, lucrurile se văd altfel: știi exact cine a rămas în trecut, de ce, și că nu se putea să fie altfel, te vezi deja în viitor, dar nu mai ești singur și nici nu te grăbești să fii acolo, ești aici, în prezent, și de mână te ține un om pe care îl porți în suflet. 

4 with a lot of happiness

Înainte de tine nu eram perfectă. Dar încercam să fiu. Pentru mine. Pentru alții. Pentru alții crezând că voiam să fiu perfectă pentru mine.  

Acum îmi doresc mai puțin să fiu perfectă și mai mult să fiu eu. Îmi pasă mai puțin despre cum mă văd alții și mai mult despre cum mă simt să fiu a ta. 

Cu tine îmi place să greșesc. De tine nu mă mai ascund. Aș putea să o fac. Să mă prefac. Ai veni la mine și mi-ai spune că tu vezi dincolo de ce văd ei, dincolo de ce încerc eu să arăt. Fix ce vreau să ascund. Și că acolo vrei să îți faci loc. În cele mai ascunse locuri, cât mai adânc în suflet. Acolo unde ei nu ajung, prin urmare cine să te scoată? 
Eu te-aș păstra oricum. 

Înainte puneam întrebări acolo unde răspunsurile erau clare. 
Cu tine nu e nevoie să pun întrebări. Răspunsurile sunt deja acolo. Și nu mai dor. Cu tine fiecare răspuns vindecă. 

Tu oferi chiar și atunci când ceri, și meriți mai mult decât crezi. Mai mult decât ți-ai fi permis să speri. Te-ai răni pe tine, dacă ar însemna să fiu în siguranță eu, și aici totul e mai mult despre fapte decât despre cuvinte. Doar despre noi. 

Tu nu lași loc de îndoieli, și poate că în iubire nici nu există certitudini, dar tu ești aici. De asta sunt convinsă. Și tot aici vei fi, chiar dacă nu rămâi. Nu mă întreba cum, de ce, de ce nu altfel; hai să nu complicăm ce-i simplu. Hai să simțim. Cât mai puternic. Hai să luptăm. Cât mai hotărât. Împreună. 

În definitiv, de ce ai putea să mai ai nevoie când ai tot ce ți-ai dorit?

Ai pierdut tot? Și ce, te așteptai să-ți rămână?

Așteaptă-te să se întoarcă.

Nu când ai tot știi că ai trecut peste. Atunci când simți că ai tot știi că te-ai vindecat. Dacă simți că ceea ce ai e ce-ți dorești, declară-te cel mai fericit om din lume. 

"Tot" e relativ. Poți să te simți la locul tău pe aceeași bancă, cu același om, zile de-a rândul. Să lași aceleași brațe să te cuprindă de nenumărate ori și să mai vrei. Încă o dată. Și de la capăt.  Să-i recunoști mângâierile cu ochii închiși, doar prin cum te-atinge. Prin ce simți atunci când o face și n-ai să mai simți cu nimeni. Sau poți să treci de la om la om, dintr-un pat într-altul și să simți că stai pe loc, dar că nu-ți găsești locul. Ține de tine și de tot ce simți pentru persoana de lângă tine. Sau nu simți. 

Locul tău poate fi oriunde. Oriunde e celălalt, normal. 

Ce credeai, că ai să poți să stai departe?

"Tot" nu e neapărat reciproc. Iar dacă oferi tot pentru că te aștepți să primești la fel în schimb, află că dacă devine târg, nu mai e iubire. Poți să oferi unui om un întreg spectacol de sentimente, niciunul învățat pe dinafară, toate simțite pe viu, fără să  joci vreun rol, fără să porți vreo mască, și în schimb să fii spectator când tu te vedeai în rol principal. Pe care acum îl are altcineva. Depinde de tine dacă rămâi până la final și îi aplauzi fericirea sau nu mai reziști până se lasă cortina. Depinde de tine cum joci teatru. Cu tine sau cu celălalt. Dar dacă o faci cu tine vei ajunge să-ți crezi propriile minciuni. Iar dacă o faci cu celălalt, cine te va mai recunoaște când masca o să cadă? 

Depinde de celălalt dacă se prinde că nu era teatru. Și dacă o face înainte ca alți actori să vă ia locul.

Înainte să fie prea târziu.

💕

How do you remember him? 

I remember this. 

Iar când în jur e haos, între voi să fie liniște

Liniștea să nu fie izvor de întrebări. Liniștea să vă fie adăpost, atunci când ea își ține capul pe piepul tău și simți că acolo, pe pielea ta, peste bătăi de inimă, zace-o lume-ntreagă. O lume-ntreagă vezi în ea. Atunci când el, omul serios pentru atâția, se alintă la tine în brațe și e copil doar cu tine. Să-l lași să se alinte, s-o lași să te vadă cum nu te vede nimeni.

N-o să știe nimeni. 

Va rămâne între voi.

Să lăsați armele jos și măștile deoparte unul în fața celuilalt. Să fii "tu" și ea să fie "ea" și să nu vreți pe altcineva la schimb. Să abandonați orice scut pentru că niciunul nu vrea să rănească, amândoi vreți să iubiți. Pentru că niciunul nu vrea să plece și să uite, amândoi vreți să rămâneți și să vă amintiți. 

Să vă amintiți unul celuilalt să nu vă permiteți să faceți din prezent, amintire.

Să vă țină de cald liniștea când cuvintele n-ajung să cuprindă atâtea emoții într-un ansamblu de litere. Să faceți din liniște răspuns atunci când cuvintele n-ajung, dar să simți e de ajuns. Cine spune că doar cuvintele contează n-a învățat cum să descifreze priviri.    @emaaaaa.m

Să n-așteptați răspunsuri din afară atunci când întrebările se nasc între voi. Să știți că dacă la orice întrebare, răspunsul e "împreună", atunci ați câștigat deja ceva ce unii oamenii caută încă. Un drum în doi. 

Să vă țineți de mână când sunteți împreună, să vă furați atingeri pe ascuns când vi s-ar cere să n-o faceți. Să vă țină dorul aproape când sunteți departe în loc să vă-mpingă în brațe străine ce nu miros a "acasă". 

Același sentiment de dor să fie deajuns încât să așteptați oricât. Să-i fie destul de dor încât să vrea să te aștepte, ție să-ți fie destul de dor încât să n-o lași s-o facă. 

Să-i fii acolo. 

Lângă suflet. 

Și în el. 

Să învățați să iubiți sincer, să știți că nu există altă cale de-a iubi, să greșiți de o mie de ori dar să vă ridicați împreună, să învățați prin voi și să construiți ceva ce doar voi ați putea distruge, dar să aveți grijă să nu. Să nu-i lăsați pe ei să vă spună ce e iubirea, să știți doar că între voi, "iubirea" e sinonim cu celălalt. Când e al tău și atât și ești a lui și nu mai vrei să fii a alcuiva vreodată. 
Să nu încercați să le demonstrați lor nimic, dar să respirați aceeași iubire prin toți porii. 

Iar când vă vor spune că nu găsești iubire decât în povești, să le arătați că ce aveți voi e cea mai reală poveste.

Și bărbații au nevoie să fie dezbrăcați.

Și bărbații au nevoie să fie dezbrăcați.

De prejudecăți.

De îndoieli.

De tot ce au crezut vreodată că știu despre femei.

Treziți din somnul acela care i-ar face să creadă că o singură femeie nu e de ajuns.

Amintindu-le în fiecare dimineață că o femeie are mereu ochi doar pentru bărbatul ei, nu pentru că n-ar mai exista alți bărbați, ci pentru că ea îl alege pe el de fiecare dată.

Și el trebuie să știe că tot ce e va fi mereu de ajuns pentru femeia care îl iubește. Și că nu-l merită decât femeia care îl iubește. Doar așa își va da seama că tot ceea ce are n-o sa fie niciodată de ajuns pentru cea care nu-l vrea pentru ce e el. Dar că nimic din ceea ce nu are n-o să fie un obstacol pentru femeia care îl iubește, pentru femeia lui. Pentru că pot obține orice împreună. Pentru că pot avea orice atâta timp cât nu se pierd unul pe altul. 

N-o să recunoască, dar sunt ziduri înalte pe care și le construiește în jurul inimii, și fiecare femeie care îi trece pragul și nu-i ajunge decât în pat parcă mai adaugă o cărămidă. Ele nu i-au ajuns în inimă. Unora nu le-a permis. Altele nici măcar nu au bătut la ușă. Cele mai multe l-au crezut când le-a zis că nu are una. Nici ei n-o să-i permită. Nu în mod intenționat, oricum. Și o să creadă că nu-i îndeajuns de puternică și poate că nici nu e, nu atât încât să dărâme ziduri, dar va ști să se strecoare și să-l facă să o simtă acolo, în inimă. Doar pe ea.  

→ Credea că știe totul despre seducție și deși îi plăcea să se lase vânat, nu exista nicio secundă în care să nu dețină controlul. Oricine îi cădea în plasă, dar niciuna nu-i rămânea în minte. De suflet nici nu era vorba, știa cum să ascundă cheia pe care atât de multe o căutau. Știa să schimbe lacătul atunci când vreuna pretindea că a găsit-o. 

Credea că știe totul, că deține controlul, că regulile sunt la el. Până a întâlnit-o pe ea. Nimic din tot ce știa el nu i se potrivea ei, controlul l-a pierdut fără măcar să realizeze, când și-a dat seama că îi era teamă s-o piardă pe ea, iar regulile? Ea juca după propriile ei reguli și până ca el să-și dea seama care erau și cum să le schimbe, niciunul dintre ei nu se mai juca, amândoi iubeau. ←
                                                                        
Îl dezbracă de tot și îl îmbracă de fiecare dată la loc, cu ea. Cu iubire. 
Cu tot ce îi era teamă să simtă dar acum poartă cu mândrie, pentru că ea l-a învățat cum să nu-i mai fie frică. Pentru că ea l-a învățat cum să simtă.

Și bărbații au nevoie să fie dezbrăcați.

De către tine, femeie.

💕