Half of soul, half of mine

"Chiar dacă noi nu mai vorbim, în mine sufletele noastre încă îşi vorbesc 

- Îmi pare rău, nu trebuia să fie aşa.
- Ştiu, dar au ales ei şi pentru noi.
- Eu tot aici sunt, cu tine!
- Dar ei ?
- Ei…au uitat, sau or să uite cu timpul.
- Ce anume ?
- De noi…unde ne-au lăsat…unde le era fericirea.
- Pot să trăiască fără noi ? Fără suflet ?
- Da, ea s-a obişnuit să fie nefericită…şi el e nebun, a încetat să mai creadă.
…sau nu vrea să mai creadă.
- De ce eşti trist ?
- Credeam că meritau.
- Ce anume ?
- Tot. Să se găsească.
- Poate că meritau…

- Nu. "Când şi-au spus rămas bun, s-au blestemat unul pe altul, ei cred că iubirea se repetă."

- …eu sunt aici!"

Frânturi de conversaţii

"- Îmi e dor de cum scriai despre mine. Îmi lipseşte să mă regăsesc în fiecare cuvânt.

- Încă o mai fac.

- Dar nu văd asta.

- Dar la noi n-au contat niciodată simţurile. Doar ce-am simţit aici. Aici, în partea stânga, în piept, unde baţi tu, şi acolo, la tine în piept, unde bat eu.

- Îmi e frică că la un moment dat o să iei aceleaşi litere, aceleaşi sunete, şi-o să creezi poveşti, dar pentru ea. Ştii, n-aş vrea să o îmbraci pe ea în aceleaşi cuvinte care-mi ţineau mie de cald.

- Dar dacă o ating?

- Te las.

- Dacă o ţin de mână, o sărut, o strâng în braţe? Doare?

- Dacă o iubeşti, doare.

- Dacă o iubesc prin atingeri?

- Doare doar dacă o iubeşti când n-o atingi.

... 

- Tu crezi că oamenii ştiu care-i diferenţa?

- Dintre iubire şi...tot ce-i seamănă?

- Dintre iubire şi lipsa ei.

- Cred că pentru orice om apare un altul, omul lui, care face diferenţa.

- Dar tu?

- Eu...te am pe tine. "

"- Why do you keep watching her?

- For the same reason she does. 

To see if she still cares.

To see if I still care. "

Bineînţeles că ai tot dreptul s-o urăşti cât poţi tu de tare după ce te-a rănit mai mult decât credeai tu că poţi să suporţi.
Bineînţeles că ai s-o înjuri cu voce tare şi-ai s-o alinţi în gând
Şi-o să o dai la o parte şi dac-ar mai încerca să se apropie
Chiar o să ai grijă să nu mai aibă la cine să se întoarcă după ce a plecat

În loc de melodii de dragoste, acum o să-i transmiţi ură, sau indiferenţă 

Depinde cât de tare (n-)ai iubit-o
Şi-n loc de conversaţii lungi cu ea, o să te pierzi în conversaţii dese cu ele
Iar atunci când or să zică că ea e cea mai rea, tu ai să le dai dreptate, nu?
Pentru ea că te-a rănit cel mai rău

Normal c-ai să umpli ce gol a lăsat,
Orice lucru de neînlocuit are şi sfârşit
Şi orice sfârşit
Tu ai să-l acoperi cu alte începuturi

Dar vezi tu, un singur lucru e o dovadă mai mare de iubire decât să rămâi:
Să păstrezi frumos ce a plecat.

"The love that brought them

together,

was the love that

tore them 

apart."

Deal with it on your own.

You might even have the chance

to start feeling 

like it 

never happened. 

Dacă aş fi bărbat...

Dacă aş fi bărbat, aş fi egoist, aş vrea s-o am doar pentru mine, să nu ştie nimeni ce gânduri are şi ce uşor i le citesc eu, să nu ştie nimeni cum s-o atingă şi să-i placă pentru că n-ar mai ajunge la ea nimeni şi n-ar fi a altcuiva, decât a mea. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să înţeleagă că nu-s genul care scrie poezii, dar că ea e personajul principal în povestea mea. Aş vrea să ştie că sunt zile în care nu pot, în care nu ştiu să fiu eu însumi, şi că tocmai atunci am cea mai mare nevoie să mă regăsesc prin ea. 

Dacă aş fi bărbat, i-aş face cadouri în fiecare zi. I-aş aduce flori în zile neînsemnate şi le-aş da o semnificaţie, iar ei o amintire frumoasă. N-aş încerca s-o cumpăr, nu, iar ea nici nu mi-ar permite, dar i-aş aduce în fiecare zi tot ce contează: sinceritate, respect, iubire în gesturi mici. Mi-aş dori să aibă răbdare. Să mă creadă atunci când îi spun că unii dintre noi am fost învăţaţi că bărbaţii adevăraţi nu plâng, nu simt sau nu lasă să se vadă atunci când au dat greș cu primele două. Aş vrea să ştie că încă îmi fac ordine prin gânduri după ce mi-a dat ea lumea peste cap. 

Dacă aș fi bărbat, i-aș oferi timp din timpul meu și l-am face al nostru. Și-as mai zambi atunci când, in zilele ocupate, și-ar face timp să-mi arate ca îi lipsesc. M-aș bucura de noi când am avea grijă să nu ne lipsim.

Dacă aş fi bărbat, aş strânge-o în braţe ori de câte ori am ocazia şi aş vrea s-o simt fără să o ating. Aş vrea să nu-mi lase cale de întoarcere când vine vorba de ea, să-mi spulbere orice îndoială când vine vorba de noi. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea o femeie care ştie de ce e în stare. Care ştie că dacă eu plec, va fi la fel de "femeie" şi după mine, şi tocmai asta o să mă facă să rămân. Care ştie cum să-mi şteargă orice alt gând despre altă femeie din minte, care mi-ar ocupa mintea chiar şi-atunci când nu mă ţine de mână. 

Aş vrea să ştie că atunci când recunosc că am greşit n-o fac pentru orgoliul ei,ci împotriva orgoliului meu, dar că ea contează mai mult. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să ştie că ori încă învăţ să iubesc, ori învăţ să am încredere să iubesc din nou.  Că am să greşesc de atâtea ori tocmai din dorinţa de-a n-o face, că n-o să ştiu de fiecare dată ce să spun şi când, dar o să simt mereu acelaşi lucru: că mai bine m-aş certa cu ea până la împăcare, decât să zâmbesc alături de alta.

Dacă aş fi bărbat, aş vrea că ea să nu asculte. De familie, de prietene, de gura lumii. Să ştie că între noi, totul se împarte la doi. Fericirea, iubirea, problemele, tot.

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să nu încerce să mă schimbe. Să ştie că face parte din ADN-ul nostru să ne încăpăţânăm să nu ne lăsăm „modelaţi” după bunul plac al altora, că uneori mergem după principiul „dacă vrei altceva, ia-ţi pe altcineva”...dar că orice om care iubeşte, creşte. N-aş vrea să mă schimbe şi să uit cine sunt, aş vrea să mă schimb şi să mă descopăr pe mine dintotdeauna, aşa cum nu mi-am permis să fiu vreodată înainte de ea. Aș vrea să mă facă să vreau să fiu cea mai bună versiune a mea alături de ea, în timp ce ea devine cea mai frumoasă versiune a ei alături de mine.

Dacă aș fi bărbat, aș iubi-o pentru ce e ea, pentru ce înseamnă pentru mine și pentru ce devin eu alături de ea. 

Dacă aș fi bărbat, aș iubi-o de parcă ar fi singura femeie. 

Oricât de teamă ți-ar fi să simți, alege totuși să-ți dai voie

Cât ai aşteptat să poţi să te uiţi în trecut şi să accepţi că a trecut, că ce a fost al tău nu mai e sau poate n-a fost niciodată?

De câte ori te-au iubit oameni şi n-ai fost în stare să răspunzi la fel pentru că părea mai sigur să oferi jumătăţi de măsură chiar şi-atunci când primeai tot? De câte ori te-ai învinovăţit pentru că nu puteai să-i iubeşti la fel? La câte întrebări n-ai găsit încă răspuns? Şi de câte răspunsuri care erau clare te-ai ascuns, doar ca să laşi să continue ceva ce trebuia să se termine de mult?

Sunt aceleaşi întrebări pe care şi le pun oameni diferiţi, cu poveşti diferite, în colţuri diferite ale lumii, dar care împărtăşesc un singur scop: vor să se regăsească pe ei înşişi. Şi în căutarea asta de sine fug de oameni care îi cunosc pe de rost pentru că ce e prea mult are tendinţa să pară înfricoşător. Dar ce nu te sperie nu merită. Să nu-ţi mai bată inima de prea multă emoţie nu înseamnă că ai găsit liniştea pe care o căutai. Înseamnă că ai uitat să trăieşti, să simţi. Să te întorci în acelaşi loc în fiecare seară şi să săruţi aceleaşi buze din obişnuinţă nu e iubire. E obicei. Să laşi să treacă zile, săptămâni, ani peste voi în speranţa că o relaţie autentică e o relaţie care durează înseamnă să închizi cel mai frumos sentiment într-o clepsidră şi să-l reduci la nimic. Înseamnă să uiţi că iubirea nu se măsoară în ani de relaţie, ci în bătăi de inima. În momente frumoase pe care nu le uiţi, deşi ele se tot adună:                                    @emaaaaa.m

"Aici l-am sărutat prima oară."

"De aici m-am urcat în primul avion când mi-am dat seama că o pierd, deşi n-aveam bani de întoarcere."

Sunt toate momentele care îţi rămân întipărite în minte şi în suflet şi la care nu ai renunţa deşi unele dor, tocmai pentru că au trecut.

Şi când te-ai convins că ai avut parte de tot ce-i mai frumos, şi când te-ai învinovăţit fără încetare pentru că ai aşteptat să pierzi ca să apreciezi ce-ai avut, pentru că n-ai iubit la timp sau nu pe cine trebuia, atunci apare un om care parcă ţi-a fost destinat ţie, doar să arăţi că acum poţi să greşeşti mai puţin decât greşeai atunci. Şi să-l iubeşti mai mult decât ai iubit atunci. Până la final.

Te-ai gândit vreodată că tot ce n-ai făcut bine până acum poate fi totuşi răsplătit? În mai bine? Că poate până la urmă şansa asta e cea mai importantă dintre toate câte poartă numele tău?

Gânduri, începuturi, noi

Dis-de-dimineaţă, două ceşti de cafea pe noptieră şi mâna lui când te caută somnoros printre aşternuturi, deşi ştie prea bine că nu e alt loc în care ai vrea să fii mai mult decât aici. Tu nici măcar nu bei cafea, dar parcă ţi-ai face un obicei din asta doar să mai furi câteva minute alături de el în fiecare dimineaţă. Sau poate un ceai? Iar când nu te simţi tu însăţi şi el te întreabă ce ai, să-i spui doar lui. Când nu e el însuşi, tu să-l strângi în braţe şi el să ştie că eşti acolo până când se va regăsi. Şi după. Câteva momente de linişte înainte să te laşi pradă forfotei de afară. Parcă nici nu e nevoie de cuvinte. Privirile spun tot ce ai nevoie să auzi. Atingerile confirmă orice gând. Şi dau frâu liber altora.

Nu ştii exact ce v-a adus împreună dar n-ai da înapoi nicio secundă, de-ai putea. Nu te grăbeşti nici înainte. Aveţi tot timpul din lume să vă creaţi o lume doar a voastră.

Încă e devreme. Dimineaţa devreme, devreme între voi, dar toate întrebările pe care ţi le puneai înainte te fac să-ţi doreşti să găseşti răspunsurile cu el.

Deschide uşor ochii. Îi zâmbeşti şi tu de parcă nu l-ai fi privit deja cum dormea liniştit. El te strânge în braţe şi tu te pierzi iar în amestecul ăla de parfum şi emoţii pe care nu credeai c-ai să le mai trăieşti din nou, dar de care îţi era atât de dor. E un mic univers în spaţiul dintre pielea ta şi pielea lui, o mică constelaţie de aluniţe ce-i aparţin lui şi tu le cunoşti pe toate. O mie de locuri pe pielea ta care cer mângâieri şi toate tânjesc după ale lui.

Te face să uiţi de tot, dar să-ţi aminteşti de tine. Şi cel mai important, te face să nu vrei să-l uiţi, nici măcar să nu crezi că poţi s-o faci prea curând.

Hurt an artist 

and you'll see

masterpieces 

of what

you have done.

He'll make art

out of hurt.

Dar pe voi, cine vă scrie?

Voi singuri vă scrieți povestea. Voi dați orice titlu. Și tot voi veți alege finalul.

Tu alegi dacă vrei să lași ca suspansul din relația voastră să fie cu cine te mai înșeală azi. Sau ce fel de trandafiri îți mai aduce de data asta ca să-l ierți. Albi? Roșii? Galbeni? Roșii or să tot fie ochii tăi, iar gramul ăla de gelozie din orice relație la voi s-a transformat în tone. La el indiferență pură. La tine o mie și una de întrebări și toate pentru el, dar niciun răspuns, pentru că voi nu mai gândiți de mult la unison. Niciun răspuns, zici? Le-ai primit pe toate când nu ți-a oferit niciunul. Tăcerea e cel mai asurzitor răspuns. Ar fi trebuit să asculți. Ar fi trebuit să nu uiți că dacă îți dai voie să te pierzi în el, îți dai voie să te pierzi pe tine, dar te-ai lăsat purtată de val din nou și din nou, deci să nu te mire că simți că nu mai ajungi la mal.Ți-ai petrecut atâta timp întrebându-te care e vinovatul, încât ai uitat să te întrebi dacă e cineva de condamnat. Oamenii se cunosc, se îndrăgostesc, aleg, ajung să iubească și apoi uită ce-au ales, de-asta uneori oamenii rămân. Rămân în urmă cu iubirea, rămân goluri unde cineva era tot. Iar dacă timpul nu face altceva decât să treacă și să lase totul în urmă, uneori trece și îți lasă o șansă. Să mergi înainte. Alături de alți oameni. Alături de un om doar al tău. Și dacă te-ai pierdut printr-unul, reține că cel mai important e prin cine anume te regăsești. Un om care să te surprindă cu siguranța pe care ți-o oferă și cu răspunsurile pe care le primești fără să fi pus întrebări.

Dacă nu-ți mai găsești locul în povestea de viață a unui om, nu încerca să scrii ficțiune. Să te imaginezi pe tine la brațul lui, în timp ce el a uitat să te mai ia de mână sau să-i aduci aminte că atunci când o făcea, te simțeai a lui. Că simțeai că-i aparții lui mai mult decât ți-ai aparținut ție vreodată. Ce e al tău nu uită. Și mai ales, nu te uită.