you actin' hard but I know you're soft 

She was looking at me weirdly, like she was now seeing something she hadn't noticed before.
- We've ended many times before but this time was different. Permanent.
- What are you trying to say?
- Nothing, she said, slowly taking her eyes from me, like she always does when she doesn't really want to talk about it. "I just find it funny how the day we ended up for good is the same day she appeared. Maybe she was always meant to be next to you. I told you to go to hell, but maybe you've found heaven beside her instead. She's there, I'm not, so maybe that's why you've finally let me go only when she took your hand."

Am nevoie să...

Am nevoie să mă îmbraci în cuvinte. În priviri, atunci când cuvintele sunt de prisos. Să-mi fie haină atunci când ştiu că mi le spui doar mie, să-mi ţină de cald când n-o faci tu. Să-mi fii aici când îmi lipseşti. 

Nu e nimic mai frumos decât o femeie îmbrăcată în iubire. 

Să te simt, să mă strângi în braţe chiar şi atunci când n-ai cum,
Să-mi şopteşti că poate
alţii n-au ce avem noi, când se opresc la mijloc de drum. 

Să mă-mbraci în parfum cu miros de tine în nopţi de vară, să mă iubeşti în paşi de dans, lent, neîntrerupt...în ritmul vocii tale. Ca într-un fel de artă unde creatori suntem doar noi.

Să-mi fii aproape la primele raze de soare, să fiu singura care ştie că tu zâmbeşti altfel dimineaţa.

Să-mi placă numele meu mai mult când e pe buzele tale, să mă îndrăgostesc de mine...unde şi pentru că m-ai atins tu. 

Să mă simţi, să mă ai, să mă laşi să te am doar eu. 

"despre tine... 
n-am mai scris despre tine 
de luni bune, 
cum mai ești? 
mai iubești? 
te-am văzut  
aseară,
știi? parcă era prima oară 
sau  
a mia oară 
când mă îndrăgostesc de tine 
râzând,
m-ai văzut, ai plecat 
ca de fiecare dată, 
nu ţi-a păsat 
că eu, exact 
ca la-nceput 
te-am privit 
ca pe singurul om de pe pământ.. 
ce mai faci? 
cum mai ești? 
iarăși pleci.. 
o să-mi lipsești."

where this beauty comes from :)

Ai un loc al tău. N-ai amintiri prea multe iar cele puţine nu-s ale tale să le atingi. Şi totuşi îţi plăcea să visezi, să visaţi împreună, dar alţi paşi merg acum pe urmele pe care le-ai lăsat tu n-ai apucat să le laşi. Ai cuvinte nespuse mii, dar care nu-şi mai au rostul, aşa că taci, le scrii, le arzi, iar apoi zâmbeşti de parcă nu ţi-au stat niciodată pe buze. Nu-i așa că ard?

Dar emoţiile din spatele lor? Cu ele cum rămâne ? Pe ele cum le stingi dacă nu tu le-ai aprins?

Pe ele le păstrezi în secret, să-ţi ţină de cald atunci când o să îţi aminteşti. Le ţii strâns în pumn, destul de încet încât să nu le striveşti. Poate de-asta nici nu le atingi lor obrajii cu mângâierile ce i să cuvin ei, de frică să nu-ţi scape printre degete iubirea.

There's one thing you can't bring back once you've lost it.

And that's true love. The kind of love that could have set 

the world on fire but you let it die 

because you didn't allow yourself to believe that magic could be real. 

🖤

 

Diferit.

Ai în suflet furtuni ce-ar ţine departe pe oricine n-ar înţelege că le porţi în loc de scut.

Eşti ca o carte larg deschisă, cu toate paginile la vedere, dar greu de înţeles, şi mulţi se mulţumesc să arunce acelaşi cuvânt care te-a descris de atâtea ori: "E complicată." Iar tu zâmbeşti, pentru că ai înţeles de acum că ce e complicat îi ţine la distanţă pe cei ce se mulţumesc cu puţin, dar apropie oameni complicat de frumoşi. Oameni pe lângă care trec milioane de alţi oameni, iar cei din urmă nu ştiu că cei dintâi sunt comori.

Ceri mult pentru că oferi tot. Nu ştii cum să iubeşti altfel decât total, dar ştii că cea mai mare slăbiciune a ta e cel mai frumos defect. La tine-n suflet nu e loc de jumătăţi de măsură şi-ai preferat să renunţi la orice om care a încercat să te iubească doar pe jumătate, deşi tu l-ai iubit întreg. Poţi să aduci iubire acolo unde nu e, dar cel mai bine te pricepi s-o laşi să se nască acolo unde nu-i e locul, şi-apoi să faci scrum din propriile sentimente.

Ai învăţat că în viaţă poţi să suferi mult dacă nu înveţi să păstrezi, dar îţi poate fi fatal să nu ştii să renunţi. Ai învăţat tocmai pentru că n-ai renunţat. Ai ţinut cu dinţii de ce nu mai era al tău de mult şi-ai murit puţin câte puţin după fiecare om care ţi-a ajuns în suflet. Ai renăscut apoi, un alt "tu" după fiecare "el". Şi totuşi la fel. La fel de sensibilă deşi ţi-ai jurat c-ai să te schimbi. Mai puternică acum. 

Cine s-ar fi gândit că să-ţi laşi rănile la vedere avea să le vindece?

Ai cicatrici de la atâtea iubiri irosite, dar cicatricile nu dor, ele doar spun poveşti.

Ai putea să le ascunzi, dar alegi să le porţi ca pe accesorii, iar ele se poartă la vedere. Detaliile fac diferenţa, iar tu ai de gând să fii diferită în cel mai frumos mod dintre toate.

Şi toate poveştile, într-o zi cineva o să le asculte, iar mai apoi acelaşi om te va face să o trăieşti pe cea mai frumoasă. Povestea ta. Povestea voastră.

Ce nu iubeşti la timp, nu te mai iubeşte niciodată

Să ştii că iubirea nu se poate pune pe pauză, iubirea nu aşteaptă. Oamenii nu aşteaptă nici ei, iar atunci când o fac, e doar o chestiune de timp până când îşi pierd răbdarea. Iubirea cere. Timp şi alegeri. Îţi cere să-i dai voie să crească şi să ai răbdare când pare că s-a împotmolit printre obstacolele vieţii. Îţi cere să alegi mereu acelaşi om, mereu cu aceeaşi hotărâre. Să lupţi pentru şi din iubire e poate cea mai frumoasă luptă pe care o vei duce cu tine însuţi. Iar uneori tot ea, iubirea, îţi cere să o laşi să moară, dar chiar şi atunci îţi îngăduie să păstrezi amintirile. Şi nu tot o formă de iubire sunt şi ele?

Poţi să amâni o poveste pentru mai târziu, şi să speri că personajele principale vor fi tot acolo când vei fi gata să li te alături. Poţi să o faci. Poate din prea multă teamă, poate pentru că, înainte să înceapă, tu te-ai grăbit să speri că povestea asta o să aibă un final fericit. Dar de cele mai multe ori alte iubiri îşi lasă amprenta pe ce n-ai lăsat tu să se nască. Şi o sufocă. Sau cel puţin o acoperă. Iar o astfel de poveste nu te găseşte niciodată a doua oară. Nu sub aceeaşi formă.

Oamenii s-ar putea să aştepte, să iubească în lipsă, să ducă dorul a ce-şi doresc cu adevărat mult timp. Dar mai apoi se desprind. De cele mai multe ori cu greu, dar definitiv.  De tine sau de speranţa că ai să te întorci.

Şi să ştii că cel mai greu e să te întorci la un om care nu te-a lăsat să pleci uşor, dar totuşi ai făcut-o.

Minuni de oameni

Cei mai frumoşi oameni sunt aceia care nu fac diferenţa între ce zic şi ce fac. Tot de la ei o să auzi cele mai frumoase promisiuni, care se vor transforma mai târziu în cele mai frumoase poveşti. Pentru că promisiunile lor sunt reale, iar cuvintele lor: doar adevăr. Şi poate n-o să ai parte doar de fericire când o să ai parte de ei, dar n-o să îţi lipsească siguranţa. Şi-aşa construiţi fericirea, împreună.

Cei mai frumoşi ochi sunt cei care nu te mint. Care te privesc cu iubire chiar şi-atunci când tu crezi că n-o mai meriţi şi îţi vorbesc cu drag chiar şi-atunci când buzele tac. De ei ai să-ţi aminteşti chiar şi-atunci când uiţi de tine şi tot ei o să-ţi aducă linişte când ai furtuni în suflet. Şi zâmbetul pe buze atunci când crezi că lacrimile-s ultima soluţie.    

Iar acasă te simţi doar acolo unde  braţele te strâng la piept şi ştii că el nu te-ar lăsa să-i pleci din suflet. Unde ştii că-ţi ai locul, în dreapta lui, în minte şi în inimă. Fără să-l împarţi, fără să-ţi fie teamă că ai să-l pierzi.

                               

De astfel de oameni ai să te-ndrăgosteşti iremediabil, complet. Şi n-ai să-i uiţi, iar când vei zice că ai făcut-o, ai să ştii că minţi, că-i păstrezi într-un colţ de suflet, deşi parcă-l umplu tot. Un astfel de om o să te iubească cu tot cu amintirile pe care le porţi cu tine: cele frumoase, în formă pură, de amintiri dragi, iar cele care dor, sub formă de lecţii. Iar alături de el ai să primeşti cea mai frumoasă lecţie din câte există: veţi învăţa să iubiţi până la final.

Acelaşi fel de om vrei tu să fii, iar până atunci drumul e lung poate, dar sufletul tău ştie ce poţi. Tu doar ascultă-l.

Lasă timp...timpului

Se spune că timpul vindecă. Că tot el descoperă. Cine sunt cei alături de care merită să rămâi şi pe cine nu meriţi tu să păstrezi. Adevărul e că timpul doar trece. Greu, atunci când vrei să uiţi. Prea repede, atunci când îţi zâmbeşte sufletul şi ţi-ai dori să îl ţii pe loc. Să prelungeşti la nesfârşit momente care par prea scurte pentru cât de multă fericire cuprind.

Şi atunci...unde e timpul ăla care vindecă?

Ceea ce ai vrea să auzi e că o să vină. Că te vei trezi într-o zi de luni şi în loc să îţi plângi de milă că ea nu mai e acolo să îţi spună "bună dimineaţa", îţi vei bea cafeaua liniştit, fără pic de urmă de sentiment pentru femeia visurilor tale, de ieri. Ai vrea să uiţi, cu lux de amănunte.

Adevărul e că n-o să vină, şi totul depinde de tine. Uneori, nici măcar Karma nu îşi face treaba cum trebuie şi în timp ce tu umpli pernele de lacrimi, el zâmbeşte fericit în acelaşi apartament unde te-a făcut şi pe tine fericită. Când era al tău. Deşi lacrimile tale de acum sunt doar din vina lui, zâmbetul lui de altădată e altul decât cel pe care îl poartă acum. Pentru că tu nu mai eşti cauza.

Şi doare. Azi, şi-o să mai doară şi mâine şi peste ani o să doară la fel de tare, iar drumul pare lung, dar cheile-s la tine, şi răspunsurile la fel. Timpul curge în aceeaşi direcţie dacă tu nu te hotărăşti să faci o schimbare. Suferinţa asta n-are termen de expirare, bat-o vina, dar  tu poţi să o arunci, pe toată. Cu amintiri cu tot. Sau fără, dacă eşti puternică. Ori invers.

Cum era cu ziua aia de luni ?

Uite că n-a venit, nu aşa cum o aşteptai. Acum e duminică, şi tu n-ai uitat, dar te trezeşti alături de el şi zâmbeşti, pentru că ţi-ai învăţat amintirile să nu mai doară, să facă loc de altele, noi, fericite, tangibile. Ţi-ai învăţat mintea să privească doar înainte, poate prin prisma lecţiilor de altădată, şi sufletul să nu mai tânjească după aceiaşi oameni care l-au călcat în picioare în repetate rânduri, lăsându-te pe tine să-l ridici de jos şi să-l cureţi de fiecare dată.

Şi nu-i aşa că te simţi întreg, din nou ?

Nu-i aşa că îţi era dor de tine ?

When you feel like you're hurting someone

 by being around,

stay away. 

Half of soul, half of mine

"Chiar dacă noi nu mai vorbim, în mine sufletele noastre încă îşi vorbesc 

- Îmi pare rău, nu trebuia să fie aşa.
- Ştiu, dar au ales ei şi pentru noi.
- Eu tot aici sunt, cu tine!
- Dar ei ?
- Ei…au uitat, sau or să uite cu timpul.
- Ce anume ?
- De noi…unde ne-au lăsat…unde le era fericirea.
- Pot să trăiască fără noi ? Fără suflet ?
- Da, ea s-a obişnuit să fie nefericită…şi el e nebun, a încetat să mai creadă.
…sau nu vrea să mai creadă.
- De ce eşti trist ?
- Credeam că meritau.
- Ce anume ?
- Tot. Să se găsească.
- Poate că meritau…

- Nu. "Când şi-au spus rămas bun, s-au blestemat unul pe altul, ei cred că iubirea se repetă."

- …eu sunt aici!"

Frânturi de conversaţii

"- Îmi e dor de cum scriai despre mine. Îmi lipseşte să mă regăsesc în fiecare cuvânt.

- Încă o mai fac.

- Dar nu văd asta.

- Dar la noi n-au contat niciodată simţurile. Doar ce-am simţit aici. Aici, în partea stânga, în piept, unde baţi tu, şi acolo, la tine în piept, unde bat eu.

- Îmi e frică că la un moment dat o să iei aceleaşi litere, aceleaşi sunete, şi-o să creezi poveşti, dar pentru ea. Ştii, n-aş vrea să o îmbraci pe ea în aceleaşi cuvinte care-mi ţineau mie de cald.

- Dar dacă o ating?

- Te las.

- Dacă o ţin de mână, o sărut, o strâng în braţe? Doare?

- Dacă o iubeşti, doare.

- Dacă o iubesc prin atingeri?

- Doare doar dacă o iubeşti când n-o atingi.

... 

- Tu crezi că oamenii ştiu care-i diferenţa?

- Dintre iubire şi...tot ce-i seamănă?

- Dintre iubire şi lipsa ei.

- Cred că pentru orice om apare un altul, omul lui, care face diferenţa.

- Dar tu?

- Eu...te am pe tine. "

"- Why do you keep watching her?

- For the same reason she does. 

To see if she still cares.

To see if I still care. "

Bineînţeles că ai tot dreptul s-o urăşti cât poţi tu de tare după ce te-a rănit mai mult decât credeai tu că poţi să suporţi.
Bineînţeles că ai s-o înjuri cu voce tare şi-ai s-o alinţi în gând
Şi-o să o dai la o parte şi dac-ar mai încerca să se apropie
Chiar o să ai grijă să nu mai aibă la cine să se întoarcă după ce a plecat

În loc de melodii de dragoste, acum o să-i transmiţi ură, sau indiferenţă 

Depinde cât de tare (n-)ai iubit-o
Şi-n loc de conversaţii lungi cu ea, o să te pierzi în conversaţii dese cu ele
Iar atunci când or să zică că ea e cea mai rea, tu ai să le dai dreptate, nu?
Pentru ea că te-a rănit cel mai rău

Normal c-ai să umpli ce gol a lăsat,
Orice lucru de neînlocuit are şi sfârşit
Şi orice sfârşit
Tu ai să-l acoperi cu alte începuturi

Dar vezi tu, un singur lucru e o dovadă mai mare de iubire decât să rămâi:
Să păstrezi frumos ce a plecat.

"The love that brought them

together,

was the love that

tore them 

apart."

Deal with it on your own.

You might even have the chance

to start feeling 

like it 

never happened. 

Dacă aş fi bărbat...

Dacă aş fi bărbat, aş fi egoist, aş vrea s-o am doar pentru mine, să nu ştie nimeni ce gânduri are şi ce uşor i le citesc eu, să nu ştie nimeni cum s-o atingă şi să-i placă pentru că n-ar mai ajunge la ea nimeni şi n-ar fi a altcuiva, decât a mea. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să înţeleagă că nu-s genul care scrie poezii, dar că ea e personajul principal în povestea mea. Aş vrea să ştie că sunt zile în care nu pot, în care nu ştiu să fiu eu însumi, şi că tocmai atunci am cea mai mare nevoie să mă regăsesc prin ea. 

Dacă aş fi bărbat, i-aş face cadouri în fiecare zi. I-aş aduce flori în zile neînsemnate şi le-aş da o semnificaţie, iar ei o amintire frumoasă. N-aş încerca s-o cumpăr, nu, iar ea nici nu mi-ar permite, dar i-aş aduce în fiecare zi tot ce contează: sinceritate, respect, iubire în gesturi mici. Mi-aş dori să aibă răbdare. Să mă creadă atunci când îi spun că unii dintre noi am fost învăţaţi că bărbaţii adevăraţi nu plâng, nu simt sau nu lasă să se vadă atunci când au dat greș cu primele două. Aş vrea să ştie că încă îmi fac ordine prin gânduri după ce mi-a dat ea lumea peste cap. 

Dacă aș fi bărbat, i-aș oferi timp din timpul meu și l-am face al nostru. Și-as mai zambi atunci când, in zilele ocupate, și-ar face timp să-mi arate ca îi lipsesc. M-aș bucura de noi când am avea grijă să nu ne lipsim.

Dacă aş fi bărbat, aş strânge-o în braţe ori de câte ori am ocazia şi aş vrea s-o simt fără să o ating. Aş vrea să nu-mi lase cale de întoarcere când vine vorba de ea, să-mi spulbere orice îndoială când vine vorba de noi. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea o femeie care ştie de ce e în stare. Care ştie că dacă eu plec, va fi la fel de "femeie" şi după mine, şi tocmai asta o să mă facă să rămân. Care ştie cum să-mi şteargă orice alt gând despre altă femeie din minte, care mi-ar ocupa mintea chiar şi-atunci când nu mă ţine de mână. 

Aş vrea să ştie că atunci când recunosc că am greşit n-o fac pentru orgoliul ei,ci împotriva orgoliului meu, dar că ea contează mai mult. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să ştie că ori încă învăţ să iubesc, ori învăţ să am încredere să iubesc din nou.  Că am să greşesc de atâtea ori tocmai din dorinţa de-a n-o face, că n-o să ştiu de fiecare dată ce să spun şi când, dar o să simt mereu acelaşi lucru: că mai bine m-aş certa cu ea până la împăcare, decât să zâmbesc alături de alta.

Dacă aş fi bărbat, aş vrea că ea să nu asculte. De familie, de prietene, de gura lumii. Să ştie că între noi, totul se împarte la doi. Fericirea, iubirea, problemele, tot.

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să nu încerce să mă schimbe. Să ştie că face parte din ADN-ul nostru să ne încăpăţânăm să nu ne lăsăm „modelaţi” după bunul plac al altora, că uneori mergem după principiul „dacă vrei altceva, ia-ţi pe altcineva”...dar că orice om care iubeşte, creşte. N-aş vrea să mă schimbe şi să uit cine sunt, aş vrea să mă schimb şi să mă descopăr pe mine dintotdeauna, aşa cum nu mi-am permis să fiu vreodată înainte de ea. Aș vrea să mă facă să vreau să fiu cea mai bună versiune a mea alături de ea, în timp ce ea devine cea mai frumoasă versiune a ei alături de mine.

Dacă aș fi bărbat, aș iubi-o pentru ce e ea, pentru ce înseamnă pentru mine și pentru ce devin eu alături de ea. 

Dacă aș fi bărbat, aș iubi-o de parcă ar fi singura femeie. 

Oricât de teamă ți-ar fi să simți, alege totuși să-ți dai voie

Cât ai aşteptat să poţi să te uiţi în trecut şi să accepţi că a trecut, că ce a fost al tău nu mai e sau poate n-a fost niciodată?

De câte ori te-au iubit oameni şi n-ai fost în stare să răspunzi la fel pentru că părea mai sigur să oferi jumătăţi de măsură chiar şi-atunci când primeai tot? De câte ori te-ai învinovăţit pentru că nu puteai să-i iubeşti la fel? La câte întrebări n-ai găsit încă răspuns? Şi de câte răspunsuri care erau clare te-ai ascuns, doar ca să laşi să continue ceva ce trebuia să se termine de mult?

Sunt aceleaşi întrebări pe care şi le pun oameni diferiţi, cu poveşti diferite, în colţuri diferite ale lumii, dar care împărtăşesc un singur scop: vor să se regăsească pe ei înşişi. Şi în căutarea asta de sine fug de oameni care îi cunosc pe de rost pentru că ce e prea mult are tendinţa să pară înfricoşător. Dar ce nu te sperie nu merită. Să nu-ţi mai bată inima de prea multă emoţie nu înseamnă că ai găsit liniştea pe care o căutai. Înseamnă că ai uitat să trăieşti, să simţi. Să te întorci în acelaşi loc în fiecare seară şi să săruţi aceleaşi buze din obişnuinţă nu e iubire. E obicei. Să laşi să treacă zile, săptămâni, ani peste voi în speranţa că o relaţie autentică e o relaţie care durează înseamnă să închizi cel mai frumos sentiment într-o clepsidră şi să-l reduci la nimic. Înseamnă să uiţi că iubirea nu se măsoară în ani de relaţie, ci în bătăi de inima. În momente frumoase pe care nu le uiţi, deşi ele se tot adună:                                    @emaaaaa.m

"Aici l-am sărutat prima oară."

"De aici m-am urcat în primul avion când mi-am dat seama că o pierd, deşi n-aveam bani de întoarcere."

Sunt toate momentele care îţi rămân întipărite în minte şi în suflet şi la care nu ai renunţa deşi unele dor, tocmai pentru că au trecut.

Şi când te-ai convins că ai avut parte de tot ce-i mai frumos, şi când te-ai învinovăţit fără încetare pentru că ai aşteptat să pierzi ca să apreciezi ce-ai avut, pentru că n-ai iubit la timp sau nu pe cine trebuia, atunci apare un om care parcă ţi-a fost destinat ţie, doar să arăţi că acum poţi să greşeşti mai puţin decât greşeai atunci. Şi să-l iubeşti mai mult decât ai iubit atunci. Până la final.

Te-ai gândit vreodată că tot ce n-ai făcut bine până acum poate fi totuşi răsplătit? În mai bine? Că poate până la urmă şansa asta e cea mai importantă dintre toate câte poartă numele tău?

Gânduri, începuturi, noi

Dis-de-dimineaţă, două ceşti de cafea pe noptieră şi mâna lui când te caută somnoros printre aşternuturi, deşi ştie prea bine că nu e alt loc în care ai vrea să fii mai mult decât aici. Tu nici măcar nu bei cafea, dar parcă ţi-ai face un obicei din asta doar să mai furi câteva minute alături de el în fiecare dimineaţă. Sau poate un ceai? Iar când nu te simţi tu însăţi şi el te întreabă ce ai, să-i spui doar lui. Când nu e el însuşi, tu să-l strângi în braţe şi el să ştie că eşti acolo până când se va regăsi. Şi după. Câteva momente de linişte înainte să te laşi pradă forfotei de afară. Parcă nici nu e nevoie de cuvinte. Privirile spun tot ce ai nevoie să auzi. Atingerile confirmă orice gând. Şi dau frâu liber altora.

Nu ştii exact ce v-a adus împreună dar n-ai da înapoi nicio secundă, de-ai putea. Nu te grăbeşti nici înainte. Aveţi tot timpul din lume să vă creaţi o lume doar a voastră.

Încă e devreme. Dimineaţa devreme, devreme între voi, dar toate întrebările pe care ţi le puneai înainte te fac să-ţi doreşti să găseşti răspunsurile cu el.

Deschide uşor ochii. Îi zâmbeşti şi tu de parcă nu l-ai fi privit deja cum dormea liniştit. El te strânge în braţe şi tu te pierzi iar în amestecul ăla de parfum şi emoţii pe care nu credeai c-ai să le mai trăieşti din nou, dar de care îţi era atât de dor. E un mic univers în spaţiul dintre pielea ta şi pielea lui, o mică constelaţie de aluniţe ce-i aparţin lui şi tu le cunoşti pe toate. O mie de locuri pe pielea ta care cer mângâieri şi toate tânjesc după ale lui.

Te face să uiţi de tot, dar să-ţi aminteşti de tine. Şi cel mai important, te face să nu vrei să-l uiţi, nici măcar să nu crezi că poţi s-o faci prea curând.

Hurt an artist 

and you'll see

masterpieces 

of what

you have done.

He'll make art

out of hurt.

Dar pe voi, cine vă scrie?

Voi singuri vă scrieți povestea. Voi dați orice titlu. Și tot voi veți alege finalul.

Tu alegi dacă vrei să lași ca suspansul din relația voastră să fie cu cine te mai înșeală azi. Sau ce fel de trandafiri îți mai aduce de data asta ca să-l ierți. Albi? Roșii? Galbeni? Roșii or să tot fie ochii tăi, iar gramul ăla de gelozie din orice relație la voi s-a transformat în tone. La el indiferență pură. La tine o mie și una de întrebări și toate pentru el, dar niciun răspuns, pentru că voi nu mai gândiți de mult la unison. Niciun răspuns, zici? Le-ai primit pe toate când nu ți-a oferit niciunul. Tăcerea e cel mai asurzitor răspuns. Ar fi trebuit să asculți. Ar fi trebuit să nu uiți că dacă îți dai voie să te pierzi în el, îți dai voie să te pierzi pe tine, dar te-ai lăsat purtată de val din nou și din nou, deci să nu te mire că simți că nu mai ajungi la mal.Ți-ai petrecut atâta timp întrebându-te care e vinovatul, încât ai uitat să te întrebi dacă e cineva de condamnat. Oamenii se cunosc, se îndrăgostesc, aleg, ajung să iubească și apoi uită ce-au ales, de-asta uneori oamenii rămân. Rămân în urmă cu iubirea, rămân goluri unde cineva era tot. Iar dacă timpul nu face altceva decât să treacă și să lase totul în urmă, uneori trece și îți lasă o șansă. Să mergi înainte. Alături de alți oameni. Alături de un om doar al tău. Și dacă te-ai pierdut printr-unul, reține că cel mai important e prin cine anume te regăsești. Un om care să te surprindă cu siguranța pe care ți-o oferă și cu răspunsurile pe care le primești fără să fi pus întrebări.

Dacă nu-ți mai găsești locul în povestea de viață a unui om, nu încerca să scrii ficțiune. Să te imaginezi pe tine la brațul lui, în timp ce el a uitat să te mai ia de mână sau să-i aduci aminte că atunci când o făcea, te simțeai a lui. Că simțeai că-i aparții lui mai mult decât ți-ai aparținut ție vreodată. Ce e al tău nu uită. Și mai ales, nu te uită.

de 23 de ori

Ești tot numai iubire.

Ești caldura în zilele reci și liniștea dintre două bătăi de inimă.

Ești un întreg izvor de cuvinte ce vindecă și descoperă același suflet cald de mii de ori. Același suflet frumos. Rar. Același ''acasă'' ce nu ține de vreun loc. 

Ești tot ce am avut nevoie si n-am meritat, dar totuși am primit.

Ești acolo cu fiecare celulă din corp și ești aici cu fiecare gând. Al meu sau al tău.

Te port cu mine, să știi.

In suflet.

Te simt in fiecare oră din zi. De 23 de ori. Și încă o dată. Puteam să spun secunde, dar tu ai să-nțelegi.

Ești cel ce citește asta acum și știu că ai să te recunoști. 

Nu-i nevoie să citești printre rânduri. Sunt toate pentru tine. 

  All the lies you think I've told you were true. 

..."but I can't go back to you

because even though you love 

the old me,

we both know 

you will never forgive

the new me."

?

- O iubești?
- Ce înseamnă pentru tine să iubești?
- Să o am lângă mine. 
- Și când nu e lângă tine, sunteți totuși împreună?
- Suntem separați, dar ce întrebare e asta?
- Cea care aduce răspunsul la orice altă întrebare.
- Tu nu crezi că iubirea ține de prezență?
- Eu cred că iubirea nu ține cont de nimic. 
- Dar e absurd să iubești ceva ce lipsește. 
- Tocmai pentru că îți lipsește îți dai seama că iubești. 

- Nu mi-ai răspuns la întrebare.
- N-ai înțeles ce întrebare ai pus. 

NM

Începuturi. Frânturi de conversație. Prietenie. Un strop de gelozie. Amândoi. Doar noi. Mai mult. Nopți nedormite. Cuvinte. Povești. O poveste. A noastră. Melodii întipărite în minte. Sau doar una.  Mister. Iubire. Acasă. Liniște. Tu.

----------------------------

Tu ești mixul meu favorit.

Până la sfârșit.

All the love you gave to her, I promise you, it meant the world, it just wasn't her world to be in

Vrei să știi ceva despre mine?

Sunt altfel.

Cel puțin așa a crezut el că sunt, până când altfel a devenit opusul lui "mai bine".

Vrei să știi câți oameni pe care-i iubesc distrug oamenii până se regăsesc? Pe toți.

Sau de câtă iertare au nevoie oamenii pe care-i iubim deși ne-au făcut rău? De toată. Și de toate lecțiile cu care rămân când nu le o oferi.

De ce crezi că mai ai nevoie când ți-a luat "tot"? Când era "tot" și acum...nu mai e? Să nu îndrăznești să spui numele ei, ai nevoie doar de tine.

Ce rămâne in urmă, când tot dispare, ești tu. Tu ești tot.

Ești același suflet întreg deși spuneai că ar lua o parte din tine dacă ar pleca. Iar partea cea mai frumoasă din tine nu e ea. E tot ce ea doar a descoperit, iar tu ai creat, ai fost. Dinainte de ea.

E tot ce ai ținut ascuns până ai ajuns la ea.

Tot ce speră că o să oferi de fiecare dată  când o să vrei să nu. Să nu mai doară.

Singurul motiv pentru care ce te-a pierdut nu te mai caută e pentru că meriți mai mult.

Iar fericirea ta începe azi. Și nu cu ea. Fericirea începe cu tine.

 - Ești un suflet frumos doar atunci când ai învățat că fericirea nu merită să plătești orice preț, cu atât mai puțin prețul fericirii altcuiva. - 

Tu ai învățat asta deja. Eu mai am atâtea lecții de primit pe câtă iubire mi-ai oferit tu.