Lasă timp...timpului

Se spune că timpul vindecă. Că tot el descoperă. Cine sunt cei alături de care merită să rămâi şi pe cine nu meriţi tu să păstrezi. Adevărul e că timpul doar trece. Greu, atunci când vrei să uiţi. Prea repede, atunci când îţi zâmbeşte sufletul şi ţi-ai dori să îl ţii pe loc. Să prelungeşti la nesfârşit momente care par prea scurte pentru cât de multă fericire cuprind.

Şi atunci...unde e timpul ăla care vindecă?

Ceea ce ai vrea să auzi e că o să vină. Că te vei trezi într-o zi de luni şi în loc să îţi plângi de milă că ea nu mai e acolo să îţi spună "bună dimineaţa", îţi vei bea cafeaua liniştit, fără pic de urmă de sentiment pentru femeia visurilor tale, de ieri. Ai vrea să uiţi, cu lux de amănunte.

Adevărul e că n-o să vină, şi totul depinde de tine. Uneori, nici măcar Karma nu îşi face treaba cum trebuie şi în timp ce tu umpli pernele de lacrimi, el zâmbeşte fericit în acelaşi apartament unde te-a făcut şi pe tine fericită. Când era al tău. Deşi lacrimile tale de acum sunt doar din vina lui, zâmbetul lui de altădată e altul decât cel pe care îl poartă acum. Pentru că tu nu mai eşti cauza.

Şi doare. Azi, şi-o să mai doară şi mâine şi peste ani o să doară la fel de tare, iar drumul pare lung, dar cheile-s la tine, şi răspunsurile la fel. Timpul curge în aceeaşi direcţie dacă tu nu te hotărăşti să faci o schimbare. Suferinţa asta n-are termen de expirare, bat-o vina, dar  tu poţi să o arunci, pe toată. Cu amintiri cu tot. Sau fără, dacă eşti puternică. Ori invers.

Cum era cu ziua aia de luni ?

Uite că n-a venit, nu aşa cum o aşteptai. Acum e duminică, şi tu n-ai uitat, dar te trezeşti alături de el şi zâmbeşti, pentru că ţi-ai învăţat amintirile să nu mai doară, să facă loc de altele, noi, fericite, tangibile. Ţi-ai învăţat mintea să privească doar înainte, poate prin prisma lecţiilor de altădată, şi sufletul să nu mai tânjească după aceiaşi oameni care l-au călcat în picioare în repetate rânduri, lăsându-te pe tine să-l ridici de jos şi să-l cureţi de fiecare dată.

Şi nu-i aşa că te simţi întreg, din nou ?

Nu-i aşa că îţi era dor de tine ?