Ce nu iubeşti la timp, nu te mai iubeşte niciodată

Să ştii că iubirea nu se poate pune pe pauză, iubirea nu aşteaptă. Oamenii nu aşteaptă nici ei, iar atunci când o fac, e doar o chestiune de timp până când îşi pierd răbdarea. Iubirea cere. Timp şi alegeri. Îţi cere să-i dai voie să crească şi să ai răbdare când pare că s-a împotmolit printre obstacolele vieţii. Îţi cere să alegi mereu acelaşi om, mereu cu aceeaşi hotărâre. Să lupţi pentru şi din iubire e poate cea mai frumoasă luptă pe care o vei duce cu tine însuţi. Iar uneori tot ea, iubirea, îţi cere să o laşi să moară, dar chiar şi atunci îţi îngăduie să păstrezi amintirile. Şi nu tot o formă de iubire sunt şi ele?

Poţi să amâni o poveste pentru mai târziu, şi să speri că personajele principale vor fi tot acolo când vei fi gata să li te alături. Poţi să o faci. Poate din prea multă teamă, poate pentru că, înainte să înceapă, tu te-ai grăbit să speri că povestea asta o să aibă un final fericit. Dar de cele mai multe ori alte iubiri îşi lasă amprenta pe ce n-ai lăsat tu să se nască. Şi o sufocă. Sau cel puţin o acoperă. Iar o astfel de poveste nu te găseşte niciodată a doua oară. Nu sub aceeaşi formă.

Oamenii s-ar putea să aştepte, să iubească în lipsă, să ducă dorul a ce-şi doresc cu adevărat mult timp. Dar mai apoi se desprind. De cele mai multe ori cu greu, dar definitiv.  De tine sau de speranţa că ai să te întorci.

Şi să ştii că cel mai greu e să te întorci la un om care nu te-a lăsat să pleci uşor, dar totuşi ai făcut-o.

Minuni de oameni

Cei mai frumoşi oameni sunt aceia care nu fac diferenţa între ce zic şi ce fac. Tot de la ei o să auzi cele mai frumoase promisiuni, care se vor transforma mai târziu în cele mai frumoase poveşti. Pentru că promisiunile lor sunt reale, iar cuvintele lor: doar adevăr. Şi poate n-o să ai parte doar de fericire când o să ai parte de ei, dar n-o să îţi lipsească siguranţa. Şi-aşa construiţi fericirea, împreună.

Cei mai frumoşi ochi sunt cei care nu te mint. Care te privesc cu iubire chiar şi-atunci când tu crezi că n-o mai meriţi şi îţi vorbesc cu drag chiar şi-atunci când buzele tac. De ei ai să-ţi aminteşti chiar şi-atunci când uiţi de tine şi tot ei o să-ţi aducă linişte când ai furtuni în suflet. Şi zâmbetul pe buze atunci când crezi că lacrimile-s ultima soluţie.    

Iar acasă te simţi doar acolo unde  braţele te strâng la piept şi ştii că el nu te-ar lăsa să-i pleci din suflet. Unde ştii că-ţi ai locul, în dreapta lui, în minte şi în inimă. Fără să-l împarţi, fără să-ţi fie teamă că ai să-l pierzi.

                               

De astfel de oameni ai să te-ndrăgosteşti iremediabil, complet. Şi n-ai să-i uiţi, iar când vei zice că ai făcut-o, ai să ştii că minţi, că-i păstrezi într-un colţ de suflet, deşi parcă-l umplu tot. Un astfel de om o să te iubească cu tot cu amintirile pe care le porţi cu tine: cele frumoase, în formă pură, de amintiri dragi, iar cele care dor, sub formă de lecţii. Iar alături de el ai să primeşti cea mai frumoasă lecţie din câte există: veţi învăţa să iubiţi până la final.

Acelaşi fel de om vrei tu să fii, iar până atunci drumul e lung poate, dar sufletul tău ştie ce poţi. Tu doar ascultă-l.

Lasă timp...timpului

Se spune că timpul vindecă. Că tot el descoperă. Cine sunt cei alături de care merită să rămâi şi pe cine nu meriţi tu să păstrezi. Adevărul e că timpul doar trece. Greu, atunci când vrei să uiţi. Prea repede, atunci când îţi zâmbeşte sufletul şi ţi-ai dori să îl ţii pe loc. Să prelungeşti la nesfârşit momente care par prea scurte pentru cât de multă fericire cuprind.

Şi atunci...unde e timpul ăla care vindecă?

Ceea ce ai vrea să auzi e că o să vină. Că te vei trezi într-o zi de luni şi în loc să îţi plângi de milă că ea nu mai e acolo să îţi spună "bună dimineaţa", îţi vei bea cafeaua liniştit, fără pic de urmă de sentiment pentru femeia visurilor tale, de ieri. Ai vrea să uiţi, cu lux de amănunte.

Adevărul e că n-o să vină, şi totul depinde de tine. Uneori, nici măcar Karma nu îşi face treaba cum trebuie şi în timp ce tu umpli pernele de lacrimi, el zâmbeşte fericit în acelaşi apartament unde te-a făcut şi pe tine fericită. Când era al tău. Deşi lacrimile tale de acum sunt doar din vina lui, zâmbetul lui de altădată e altul decât cel pe care îl poartă acum. Pentru că tu nu mai eşti cauza.

Şi doare. Azi, şi-o să mai doară şi mâine şi peste ani o să doară la fel de tare, iar drumul pare lung, dar cheile-s la tine, şi răspunsurile la fel. Timpul curge în aceeaşi direcţie dacă tu nu te hotărăşti să faci o schimbare. Suferinţa asta n-are termen de expirare, bat-o vina, dar  tu poţi să o arunci, pe toată. Cu amintiri cu tot. Sau fără, dacă eşti puternică. Ori invers.

Cum era cu ziua aia de luni ?

Uite că n-a venit, nu aşa cum o aşteptai. Acum e duminică, şi tu n-ai uitat, dar te trezeşti alături de el şi zâmbeşti, pentru că ţi-ai învăţat amintirile să nu mai doară, să facă loc de altele, noi, fericite, tangibile. Ţi-ai învăţat mintea să privească doar înainte, poate prin prisma lecţiilor de altădată, şi sufletul să nu mai tânjească după aceiaşi oameni care l-au călcat în picioare în repetate rânduri, lăsându-te pe tine să-l ridici de jos şi să-l cureţi de fiecare dată.

Şi nu-i aşa că te simţi întreg, din nou ?

Nu-i aşa că îţi era dor de tine ?

When you feel like you're hurting someone

 by being around,

stay away.