Ce nu iubeşti la timp, nu te mai iubeşte niciodată

Să ştii că iubirea nu se poate pune pe pauză, iubirea nu aşteaptă. Oamenii nu aşteaptă nici ei, iar atunci când o fac, e doar o chestiune de timp până când îşi pierd răbdarea. Iubirea cere. Timp şi alegeri. Îţi cere să-i dai voie să crească şi să ai răbdare când pare că s-a împotmolit printre obstacolele vieţii. Îţi cere să alegi mereu acelaşi om, mereu cu aceeaşi hotărâre. Să lupţi pentru şi din iubire e poate cea mai frumoasă luptă pe care o vei duce cu tine însuţi. Iar uneori tot ea, iubirea, îţi cere să o laşi să moară, dar chiar şi atunci îţi îngăduie să păstrezi amintirile. Şi nu tot o formă de iubire sunt şi ele?

Poţi să amâni o poveste pentru mai târziu, şi să speri că personajele principale vor fi tot acolo când vei fi gata să li te alături. Poţi să o faci. Poate din prea multă teamă, poate pentru că, înainte să înceapă, tu te-ai grăbit să speri că povestea asta o să aibă un final fericit. Dar de cele mai multe ori alte iubiri îşi lasă amprenta pe ce n-ai lăsat tu să se nască. Şi o sufocă. Sau cel puţin o acoperă. Iar o astfel de poveste nu te găseşte niciodată a doua oară. Nu sub aceeaşi formă.

Oamenii s-ar putea să aştepte, să iubească în lipsă, să ducă dorul a ce-şi doresc cu adevărat mult timp. Dar mai apoi se desprind. De cele mai multe ori cu greu, dar definitiv.  De tine sau de speranţa că ai să te întorci.

Şi să ştii că cel mai greu e să te întorci la un om care nu te-a lăsat să pleci uşor, dar totuşi ai făcut-o.