Dacă aş fi bărbat...

Dacă aş fi bărbat, aş fi egoist, aş vrea s-o am doar pentru mine, să nu ştie nimeni ce gânduri are şi ce uşor i le citesc eu, să nu ştie nimeni cum s-o atingă şi să-i placă pentru că n-ar mai ajunge la ea nimeni şi n-ar fi a altcuiva, decât a mea. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să înţeleagă că nu-s genul care scrie poezii, dar că ea e personajul principal în povestea mea. Aş vrea să ştie că sunt zile în care nu pot, în care nu ştiu să fiu eu însumi, şi că tocmai atunci am cea mai mare nevoie să mă regăsesc prin ea. 

Dacă aş fi bărbat, i-aş face cadouri în fiecare zi. I-aş aduce flori în zile neînsemnate şi le-aş da o semnificaţie, iar ei o amintire frumoasă. N-aş încerca s-o cumpăr, nu, iar ea nici nu mi-ar permite, dar i-aş aduce în fiecare zi tot ce contează: sinceritate, respect, iubire în gesturi mici. Mi-aş dori să aibă răbdare. Să mă creadă atunci când îi spun că unii dintre noi am fost învăţaţi că bărbaţii adevăraţi nu plâng, nu simt sau nu lasă să se vadă atunci când au dat greș cu primele două. Aş vrea să ştie că încă îmi fac ordine prin gânduri după ce mi-a dat ea lumea peste cap. 

Dacă aș fi bărbat, i-aș oferi timp din timpul meu și l-am face al nostru. Și-as mai zambi atunci când, in zilele ocupate, și-ar face timp să-mi arate ca îi lipsesc. M-aș bucura de noi când am avea grijă să nu ne lipsim.

Dacă aş fi bărbat, aş strânge-o în braţe ori de câte ori am ocazia şi aş vrea s-o simt fără să o ating. Aş vrea să nu-mi lase cale de întoarcere când vine vorba de ea, să-mi spulbere orice îndoială când vine vorba de noi. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea o femeie care ştie de ce e în stare. Care ştie că dacă eu plec, va fi la fel de "femeie" şi după mine, şi tocmai asta o să mă facă să rămân. Care ştie cum să-mi şteargă orice alt gând despre altă femeie din minte, care mi-ar ocupa mintea chiar şi-atunci când nu mă ţine de mână. 

Aş vrea să ştie că atunci când recunosc că am greşit n-o fac pentru orgoliul ei,ci împotriva orgoliului meu, dar că ea contează mai mult. 

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să ştie că ori încă învăţ să iubesc, ori învăţ să am încredere să iubesc din nou.  Că am să greşesc de atâtea ori tocmai din dorinţa de-a n-o face, că n-o să ştiu de fiecare dată ce să spun şi când, dar o să simt mereu acelaşi lucru: că mai bine m-aş certa cu ea până la împăcare, decât să zâmbesc alături de alta.

Dacă aş fi bărbat, aş vrea că ea să nu asculte. De familie, de prietene, de gura lumii. Să ştie că între noi, totul se împarte la doi. Fericirea, iubirea, problemele, tot.

Dacă aş fi bărbat, aş vrea să nu încerce să mă schimbe. Să ştie că face parte din ADN-ul nostru să ne încăpăţânăm să nu ne lăsăm „modelaţi” după bunul plac al altora, că uneori mergem după principiul „dacă vrei altceva, ia-ţi pe altcineva”...dar că orice om care iubeşte, creşte. N-aş vrea să mă schimbe şi să uit cine sunt, aş vrea să mă schimb şi să mă descopăr pe mine dintotdeauna, aşa cum nu mi-am permis să fiu vreodată înainte de ea. Aș vrea să mă facă să vreau să fiu cea mai bună versiune a mea alături de ea, în timp ce ea devine cea mai frumoasă versiune a ei alături de mine.

Dacă aș fi bărbat, aș iubi-o pentru ce e ea, pentru ce înseamnă pentru mine și pentru ce devin eu alături de ea. 

Dacă aș fi bărbat, aș iubi-o de parcă ar fi singura femeie.