sâmbătă, 28 mai 2016

Lasă-mă să te descopăr, calitate cu calitate și defect cu defect.
Lasă-mă să te admir la început, atunci când încă mai cred că ești perfect, iar mai apoi să te iubesc când îmi dau seama că nu ești, dar tu să știi că pentru mine ești cel mai bun. 
Lasă-mă să fiu acolo atunci când nu e nimeni altcineva și să te fac să mă vrei doar pe mine alături atunci când ești înconjurat de oricine altcineva. 
Și dacă uneori te voi iubi prin cuvinte, să știi că ăsta e felul meu de a te păstra în povestea mea. 
Și să știi că dacă am scris despre tine, chiar și atunci când povestea se termină și cuvintele nu-și mai au rostul..o să-mi rămâi în suflet. 
Să fii sigur că dacă am scris despre tine, atunci te-am iubit. 
Să fii sigur că atunci când o să-mi devii amintire, am să te povestesc frumos.
O să te povestesc destul de mult încât să încât să rămâi mereu parte din mine. O să te povestesc destul de puțin încât așa cum te știu eu să nu te știe nimeni. Iar acolo unde-mi ești tu în suflet, să nu ajungă nimeni. Și de-acolo să nu te scoată nimeni, nici măcar eu.
Lasă-mă să te iubesc prin cuvinte, și mai apoi să-ți demonstrez prin fapte. 
                                              @emaaaaa.m

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu