"despre tine... 
n-am mai scris despre tine 
de luni bune, 
cum mai ești? 
mai iubești? 
te-am văzut  
aseară,
știi? parcă era prima oară 
sau  
a mia oară 
când mă îndrăgostesc de tine 
râzând,
m-ai văzut, ai plecat 
ca de fiecare dată, 
nu ţi-a păsat 
că eu, exact 
ca la-nceput 
te-am privit 
ca pe singurul om de pe pământ.. 
ce mai faci? 
cum mai ești? 
iarăși pleci.. 
o să-mi lipsești."

where this beauty comes from :)

Ai un loc al tău. N-ai amintiri prea multe iar cele puţine nu-s ale tale să le atingi. Şi totuşi îţi plăcea să visezi, să visaţi împreună, dar alţi paşi merg acum pe urmele pe care le-ai lăsat tu n-ai apucat să le laşi. Ai cuvinte nespuse mii, dar care nu-şi mai au rostul, aşa că taci, le scrii, le arzi, iar apoi zâmbeşti de parcă nu ţi-au stat niciodată pe buze. Nu-i așa că ard?

Dar emoţiile din spatele lor? Cu ele cum rămâne ? Pe ele cum le stingi dacă nu tu le-ai aprins?

Pe ele le păstrezi în secret, să-ţi ţină de cald atunci când o să îţi aminteşti. Le ţii strâns în pumn, destul de încet încât să nu le striveşti. Poate de-asta nici nu le atingi lor obrajii cu mângâierile ce i să cuvin ei, de frică să nu-ţi scape printre degete iubirea.

There's one thing you can't bring back once you've lost it.

And that's true love. The kind of love that could have set 

the world on fire but you let it die 

because you didn't allow yourself to believe that magic could be real. 

🖤

 

Diferit.

Ai în suflet furtuni ce-ar ţine departe pe oricine n-ar înţelege că le porţi în loc de scut.

Eşti ca o carte larg deschisă, cu toate paginile la vedere, dar greu de înţeles, şi mulţi se mulţumesc să arunce acelaşi cuvânt care te-a descris de atâtea ori: "E complicată." Iar tu zâmbeşti, pentru că ai înţeles de acum că ce e complicat îi ţine la distanţă pe cei ce se mulţumesc cu puţin, dar apropie oameni complicat de frumoşi. Oameni pe lângă care trec milioane de alţi oameni, iar cei din urmă nu ştiu că cei dintâi sunt comori.

Ceri mult pentru că oferi tot. Nu ştii cum să iubeşti altfel decât total, dar ştii că cea mai mare slăbiciune a ta e cel mai frumos defect. La tine-n suflet nu e loc de jumătăţi de măsură şi-ai preferat să renunţi la orice om care a încercat să te iubească doar pe jumătate, deşi tu l-ai iubit întreg. Poţi să aduci iubire acolo unde nu e, dar cel mai bine te pricepi s-o laşi să se nască acolo unde nu-i e locul, şi-apoi să faci scrum din propriile sentimente.

Ai învăţat că în viaţă poţi să suferi mult dacă nu înveţi să păstrezi, dar îţi poate fi fatal să nu ştii să renunţi. Ai învăţat tocmai pentru că n-ai renunţat. Ai ţinut cu dinţii de ce nu mai era al tău de mult şi-ai murit puţin câte puţin după fiecare om care ţi-a ajuns în suflet. Ai renăscut apoi, un alt "tu" după fiecare "el". Şi totuşi la fel. La fel de sensibilă deşi ţi-ai jurat c-ai să te schimbi. Mai puternică acum. 

Cine s-ar fi gândit că să-ţi laşi rănile la vedere avea să le vindece?

Ai cicatrici de la atâtea iubiri irosite, dar cicatricile nu dor, ele doar spun poveşti.

Ai putea să le ascunzi, dar alegi să le porţi ca pe accesorii, iar ele se poartă la vedere. Detaliile fac diferenţa, iar tu ai de gând să fii diferită în cel mai frumos mod dintre toate.

Şi toate poveştile, într-o zi cineva o să le asculte, iar mai apoi acelaşi om te va face să o trăieşti pe cea mai frumoasă. Povestea ta. Povestea voastră.

Ce nu iubeşti la timp, nu te mai iubeşte niciodată

Să ştii că iubirea nu se poate pune pe pauză, iubirea nu aşteaptă. Oamenii nu aşteaptă nici ei, iar atunci când o fac, e doar o chestiune de timp până când îşi pierd răbdarea. Iubirea cere. Timp şi alegeri. Îţi cere să-i dai voie să crească şi să ai răbdare când pare că s-a împotmolit printre obstacolele vieţii. Îţi cere să alegi mereu acelaşi om, mereu cu aceeaşi hotărâre. Să lupţi pentru şi din iubire e poate cea mai frumoasă luptă pe care o vei duce cu tine însuţi. Iar uneori tot ea, iubirea, îţi cere să o laşi să moară, dar chiar şi atunci îţi îngăduie să păstrezi amintirile. Şi nu tot o formă de iubire sunt şi ele?

Poţi să amâni o poveste pentru mai târziu, şi să speri că personajele principale vor fi tot acolo când vei fi gata să li te alături. Poţi să o faci. Poate din prea multă teamă, poate pentru că, înainte să înceapă, tu te-ai grăbit să speri că povestea asta o să aibă un final fericit. Dar de cele mai multe ori alte iubiri îşi lasă amprenta pe ce n-ai lăsat tu să se nască. Şi o sufocă. Sau cel puţin o acoperă. Iar o astfel de poveste nu te găseşte niciodată a doua oară. Nu sub aceeaşi formă.

Oamenii s-ar putea să aştepte, să iubească în lipsă, să ducă dorul a ce-şi doresc cu adevărat mult timp. Dar mai apoi se desprind. De cele mai multe ori cu greu, dar definitiv.  De tine sau de speranţa că ai să te întorci.

Şi să ştii că cel mai greu e să te întorci la un om care nu te-a lăsat să pleci uşor, dar totuşi ai făcut-o.