Am alergat după oameni până am ajuns să nu mai știu să mă întorc la mine și am pierdut
nopți căutând răspunsuri la întrebările pe care aceiași oameni le-au lăsat în
urmă.
Până l-am întâlnit pe el. Până mi-am dat seama că prezentul, momentul de
acum, era cel mai frumos viitor la care aș fi putut să sper atunci, doar că
atunci eram prea ocupată cu trecutul și umbrele lui.
Am rămas atât de mult în trecut încât mi-a fost fericire, amintire
...și casă.
Acum e doar trecut.
Acum știi că tot ce îți doreai era el, chiar dinainte să-i
cunoști numele. Iar acum că v-ați întâlnit, tot ce mai vrei e să-l cunoști cu
bune și cu rele și să-l iubești la fel de mult pentru amândouă. Să-l faci să
înțeleagă că tu n-o să pleci cum au făcut-o altele în trecut pentru că tu nu
vrei să-i fii trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu