N-am observat niciodată cât de frumoasă era
si cât de apăsat și-a lasat amprenta la mine în suflet
până când am văzut-o frumoasă lângă el
și mâinile ei nu le mai țineau pe ale mele.
N-am realizat niciodată că era a mea cu totul
până când a renunțat la noi și s-a încăpățânat să ia tot cu ea.
Nici măcar nu am realizat că voiam să existe un "noi"
până când am rămas doar eu.
Parcă nici nu i-am simțit vreodată absența
până când a devenit prezentă în viața altui bărbat.
Acum, dintre
dormitor, pahar și suflet,
nu știu care-i mai gol.
Dintre o minte plină de regrete și inima plină de ea,
nu știu cum să scap de niciuna.
N-am ințeles când mi-a zis
că doare să mă vadă cum îmi fac amintiri cu alți oameni, deși promisiuni i-am facut
ei, n-am înțeles,
până când am ajuns sa evit locurile în care o duce el,
numai să nu-mi
imaginez că aș fi putut să o duc eu.
Am crezut că cere mult
atunci când îmi spunea că vrea tot,
până mi-am dat seama că tot ce voia eram eu.
Si i-aș oferi tot acum,
dar
tot ce vrea ea acum e el.
Credeam că-i complicat
când de fapt era simplu.
Voia iubire și o voia de la mine.
Ea încă e iubire, dar
pentru altcineva.
Voia să-i răspund la fel,
acum nici măcar nu mai pune întrebări.
Voia un loc doar al ei și pe când ea stia să se oprească la "doi",
eu încă le pierdeam numărul.
Voia mult, dar mi-ar fi
putut oferi înzecit,
iar eu am ales să rămân cu mai puțin.
Voia mult,
eu voiam
multe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu